luni, 25 octombrie 2010

Vive le Roi!




bătrânul istoriei alerga , încet, spre infinit. O voce de copil , de undeva din spatele său, sparse tăcerea:"Vive le Roi!"...se întoarse…era înconjurat doar de statui; fusese doar vocea unei amintiri…sumbru ecou, tablou ce’avea în loc de ramă, Coroana’i...doar o tristă rană...o sumbră, cenuşie umbră, în urma’i ca o trenă se’nfoia, în timp ce bătrânul contempla asfinţitul-un amalgam de raze- puţine calde, moi şi multe alte raze roşii…cohorte sângeroase de strigoi; în definitiv, unicul război câştigat este acel care ne numără din doi în doi…

marți, 19 octombrie 2010

Fără




Fără ezitări,/ Fără mari schimbări,/ Fără iarnă sau vară,/ Fără muzeul personal al figurilor de ceară,/ Fără câini înăuntru,/ Fără vicii si fără alte servicii/, Fără durere,/ Fără putere,/ Fără mulţimea vidă,/ Fără stamine şi fără pistil şi/ Fără vreo altă figură de stil,/ Fără idei,/ Fără femei, fără surori, fără flori,/ Fără bărbaţi, fără fraţi,/ Fără timp, fără spaţiu,/ Fără prihană,/ Fără arginţi,/ Fără hrană,/Fără alt dor ce te cheamă,/ Fără mişcare şi fără repaus,/ Doar cu Lumina ce curge prin haos, martor al cinei de la Emaus...

vineri, 1 octombrie 2010

marți, 27 iulie 2010

(b)eM pe 3 ?!




-Ce'ar fi facut.../Jim...omonim-anonim.../-Nu stim!?!.../- De'ar fi avut.../-In trecut!?.../- MP3?.../-tot ce vrei!.../-Prin Paris.../-ar fi scris!?!... in vis .../-Pletos si barbos...ar fi dat'o pe Doors!/- Da!...si,chiar fara fard,/ Ar fi jucat.../-Un pic timorat.../- intr'un film de Godard....cat haz ard?!?!!

miercuri, 28 aprilie 2010

Imagine


mai tare ne'am minti daca ne'am vedea amintirile doar cu ochii mintii

luni, 22 februarie 2010

Progr. SBO- mie.24 feb.


ora12:00 -(ora predilecta de trezire a mogulului): Imnul de Stat ("Desteapta-te, Tomane!"), urmat de filmul "Greit Dicteitor", pus in scena de C.C.Chetch) ora14:00- din cultura popoarelor prietene- filme din Uniune:14:00-16:00 -"Zercola" ("Oglinda, oglinjoara "-trad.) 16:00-18:00 -"Nostalghia" ("nostalghia...m'apuca paranghelia"-film realizat de acelasi regizor, am un lapsus, pe cand era departe de casa si facut , in parte, cu mijloace imperialiste) ora 18:00 lumea copiilor-film: "Veronica (viatsa dubla)" episodul doi, din indragitul film pentru voi, dragi copii! urmat de film pentru copii (si adulti) hipoacuzici (dar si normoacuzici):"piciul" (continuare aventurilor "Pistruiatului", pentru cine nu stie) ora 21:00 Telecinemateca(nota autorului: este o emisiune cu patent luat, pe bani frumosi, de la un post concurent, care prezinta filme luate pe idei imprumutate de la serviciile secrete surori, din tari semnatare ale Tratatului celor 3)- astazi, sub titlul sugestiv "torna, torna, fratre!" avem un potpuriu de filme semnate de pepe Tornatore: " Noul multiplex Paradisul" (in care autorul va zice ca'i mai bine sa plecati si sa nu va mai uitati de unde ati plecat"), apoi, de la 23:00, " naintin handrid" (realizat zece ani mai tarziu, cand autorul zice ca ce'ar fi fost daca nu pleca?!... daca ramanea in barca lui? ar fi ramas un ilustru necunoscut,ast'ar fi fost!un simplu anonim ... fara buletin), iar de la ora 1:00 avem un film,cam kinki, da' nu chiar, tot de acelasi autor, cu una buna ...am uitat si cum ii zice..."Madalena"...sigur o sa va placa) ora 3:00 (r) " Fabulosul destin al lui AmeliePu." ora 4:50 Imnul de somn "Goodnight, losers!" (interpretat de Trio Pedesh, ansamblul cameral preferat al producatorului general al consortiului SBO); dupa ora 5, pentru insomniaci,va anuntam ca se vor perinda pe ecran trei turme de oi cu trei ciobanei, pe acordurile suave ale primelor bucati din sinfonya pastorala,in somn ushor, de lutfi fan beeee...thofaannn...oapte buna!visiuni placute...

marți, 16 februarie 2010

Atent, absent, indiferent



Atent /de eşti,/ sau chiar absent.../ şi tot zăreşti/ eterne forme,/în aceleaşi terne/ uniforme,/ o’ntreagă lume/ la costume.../ şi’aceeaşi marjă de eroare,/ menită să separe/ pe cineva/ de oarecare//Atent de eşti/ sau chiar indiferent/ de’ai fi,/ tot ai zări/ cum sute de bărbaţi,/ extenuaţi,/ se’opresc din drumul lor/ la semafor.../ şi sute de femei.../ amestecate printre ei / se’ntorc de la serviciu-/ năluci, năuci,/- ca dup’un mare viciu//Atent, absent.../în fine... la fiecare,/ prin buzunare ,firimituri/ i’a fost sortit să aibă,/...indiferent/ că vine de la sinecuri/ sau de la tras la şaibă...

vineri, 12 februarie 2010

HIMERA

Te întreb acum, himeră
legănata’n cornul
lunii
în ce stil,
prin ce manieră
vor să rupa toţi nebunii
o bucată dintr’o Sferă?
Oare’o fi
…’nceputul Lumii
?!

MUZICI SI STĂRI

Plouă
muzică
de violoncel…
iluzii,
deziluzii,
impulsuri vitale
Plouă
muzici
de pian…
diluvii,
metafore
şleampăte….
Ah, Chopin!
…ninge
Muzică de Grieg…
Peer Gynt
Pe gând…
Pe cântecul lui Solveig
…la frig,
la nord
şi la fiord
fior
de paznic
de harem…
Aşa…
Toate aceste
indispoziţii crepusculare
se petrec
într-o
dulce
uitare,
în dulci
căutări
de muzici,
de stări…

sâmbătă, 6 februarie 2010

D'ali lui Narcis


...noapte cu luna plina; o silueta se apropie pe o carare -ce-si face loc dintr-un palc de copaci-si se opreste la marginea lizierei, langa un luciu de apa. Silueta este a unui tanar cu o constitutie usor astenica, insa placut la vedere; baiatul poarta un elegant costum de catifea, inchis la culoare-poate turcoaz, luindu-ne dupa pliurile sacoului.Se opreste in dreptul apei, iar valuri mici ii ating varfurile incaltarilor. Chipul sau tradeaza o tristete nelamurita , privirea fixand luciul apei, in care tremura usor-sub impulsul micilor valuri- imaginea reflectata a lunii...