Ca și nefericitul Werther
Stăteam si cugetam
La ce eram, în
fapt : un biet măgar,
Caricatura unui falnic armăsar…
Până în clipa’n care
Se petrecu
sublima intâmplare :
Să mi se’ ntâmple tocmai mie
Sa fiu alesul ei
dintr’o ‘ntreagă herghelie ?!
M’alese chiar pe
mine
Din mulțime
Imi petrecu
zăbala cu o mână
Si’n felul ăsta’mi deveni stăpână ;
Mă strânse în căpăstru,
Așa înmuguri
destinul nostru ;
Urcă în șa,
Așa’ncepu
povestea mea cu ea !
Fugeam de
colo-colo prin padoc,
Cuprins
iremediabil de amoc !
Stăpâna mea
Mă potcovește’atunci
când schiopătez
Imi dă un cub de
zahăr când nechez
Când mă țesală,
parc’aș fi iar mânz
Mă’ntind ca și arcușul sub sacâz …
In timp ce ea’i vioara mea
Din ea se naște muzica !
Pe post de sperietoare, ea folosește o cravașă,
Dar, vă spun drept, eu încă nu mi’am luat’o pe cocoașă !
Si când își strânge coapsele de amazoană,
Atunci eu știu că
trebuie s’o iau la goană !
Ea mă hrănește cu
fân și cu ovăz,
Cu orz, cu malț și
cu hamei
De’mi vine…
Vă zic, nu mi’e
rușine :
Să fiu eu călăreț
in locul ei !
Nu e miracol
Așa am ocolit orice obstacol
(In loc să sar pârleazul, ca viteazul)
Acei ce vor
spectacol ca să vadă
Sunt liberi să
admire mârțoage de paradă !
Ea nu vrea
compania altui om
Tot ce’și dorește’i
să mă poarte lin, la trap, prin hipodrom.
De hățuri, vezi
bine,
Mă ține,
De vreme ce n’o
iau nici hăis, nici cea
De nu vrea
ea !
Si, pe onoarea
mea,
Mai bine’așa
Decât, Doamne
ferește, în final,
Să mă vedeți cu vreo
pereche de ochelari de cal !