bătrânul istoriei alerga , încet, spre infinit. O voce de copil , de undeva din spatele său, sparse tăcerea:"Vive le Roi!"...se întoarse…era înconjurat doar de statui; fusese doar vocea unei amintiri…sumbru ecou, tablou ce’avea în loc de ramă, Coroana’i...doar o tristă rană...o sumbră, cenuşie umbră, în urma’i ca o trenă se’nfoia, în timp ce bătrânul contempla asfinţitul-un amalgam de raze- puţine calde, moi şi multe alte raze roşii…cohorte sângeroase de strigoi; în definitiv, unicul război câştigat este acel care ne numără din doi în doi…
